De ce nu este bine, câteodată, să dai nas opincii.

Fiecare își dorește o proprietate la țară.

Însă, ține de un mare noroc să ai și vecini buni.
Cel cu care interacționez cel mai des chiar e om bun. Sare în ajutor, repară.. Eu sunt de cele mai multe ori atent cu el, fiindcă știu că-i mare lucru să ai un om cu care să discuți una-alta și să meșterești, ad-hoc.

Soția a legat bună prietenie cu vecina de peste drum. Ține femeia, singură, ditai gospodărie mare!
Soțul i-a decedat acum câțiva ani, iar ea e ca o zvârlugă toată ziulica, prin ogradă.
Gradină lucrată, ba chiar și flori în fața casei, copacii văruiți (ceea ce m-a determinat și pe mine să-i fac albi, ca niște soldăței), hărnicie mare nu alta!
Casa curată, văruită proaspăt, primitoare, răcoroasă...O minune din tabloul strămoșesc, rural, la care visăm uneori.
Văzându-i mereu perdeaua din mărgele de la intrare cum se mișcă în bătaia vânticelului, deseori ne imaginăm cum e să te odihnești într-o casă curată, frumoasă și, mai ales, răcoroasă.
Noi, vizitând-o recent, evident că i-am lăudat calitățile incontestabile.

Vecinul meu cel prietenos? Nu are chiar aceste virtuți, dar și el își caută de treabă prin ogradă. Uneori...

Mai am un vecin, mai încolo pe uliță, orășean la origine, care s-a întors din străinătate acum nu știu câți ani și este diacon la o biserică importantă de pe Sărărie. Cu o familie frumoasă, cu mulți copilași ce se joacă uneori pe ulița liniștită a satului secular ce poartă, pare-se, denumirea de la un anume boier Epure...
Această familie tânără se îndeletnicește inclusiv cu creșterea de animale: capre, vite și...câțiva căței.
Bineînțeles, pe lângă felurite păsări de curte.

Într-o zi, cum trebăluiam eu ceva pe la teren (nu am casă, am destule în Iași; doar terenul pe care îmi țin bunurile și plantez copaci...Am deja vreo 20 puși de mâna mea) hop! mă trezesc într-o zi cu un cățel jucăuș de ziceai că-i Patrocle din "Dumbrava Minunată" a lui Sadoveanu.
Doar că era cățelusă... Venise aiurea de prin sat, habar n-am de unde, și s-a aciuat la mine.
Eu, iubind nespus animalele, i-am luat repede mâncare, castronel; apă, avea acces la ciubărul plin, încât "Patrocla" (așa o numisem) se bucura nespus când îmi vedea mașina, de la distanță.
Foarte inteligentă.

Odată, mi-am însemnat un perimetru cu bețe înfipte în pământ și sfoară albă, și în timp ce lucram în interiorul perimetrului, o văd pe "Patrocla" cum se pune pe ros ața, rupând-o bucată cu bucată, cu dinții. Cu măselele, de fapt. Lua inclusiv bucățile de sfoară de pe jos pentru a le ciopârți, încă o dată.
Și se uita galeș la mine, de parcă voia să-mi spună ceva.
Atunci am înțeles ce făcea ea: mă salva.
Mă "salva", mă elibera din zona împrejmuită ca nu cumva sa fiu și eu legat, cum fusese ea, cândva... Draga de ea!

Eii! și vecinii mei iubitori de animale - eu neputând să vin zi de zi la țară, au adoptat-o; au luat-o la ei la curte, încât mica mea "salvatoare" este și astăzi bine-merci, în frumoasa curte a vecinilor mai tineri, iubitori de animale.

Pare un paradis, așa este...?

Însă, nu întotdeauna este paradisul pe care ni l-am dori.

M-am străduit să ajut pe fiecare cum pot și cât pot: cu un sfat, cu o vorbă, cu adus ceva de la oraș atunci când este o necesitate, cu o întrebare atunci când vreun vecin caută ceva anume ...
Cam atât, nu prea mult. Am auzit și o vorbă cu tâlc, în sat: promisiunea e mai rea decât datoria.
Uau! Cât adevăr.

-Vecine! Vecineee...!
- Da, vecină... (alta, din gard, nu gospodina de care făcui vorbire, mai sus)
- Vecine, am niște ouă pentru tine.

Pfiu! zic în mintea mea...eu acasă nu merg, mai am treabă o grămadă...La mine zilele sunt, uneori, atât de scurte încât nu-mi permit plimbări inutile; rămân cu ouăle în mașină? Dar, na!...poate femeia nu are bani și o fi vreo urgență pecuniară.
- Cât dai oul, vecină, și câte ai?
- 2 lei oul. Am 25...

Mda, 50 de lei... Pe card am bani să cumpăr inclusiv o casă în sat (sunt antreprenor, nu mă plâng; plâng, însă, pentru alții care nu conștientizează ce-i așteaptă - am trei spații comerciale în Iași, plătitor-donator de taxe, impozite de peste 20 de ani) cu firmă, magazin și restaurant de la 19 ani, însă, uneori..? Poți să nu ai 50 de lei în buzunar.
Am văzut oameni puternici din orașul ăsta, multimilionari în euro, care astăzi ridică construcții în dricul târgului, cum și-au dat buzunarele peste cap scoțând cu greu 70 de lei cash.
Deși, dețin sume imense în bancă, respectiv pe card.

De ce poate fi greu cu 50 de lei, la tine? Fiindcă uite, ți-ai luat apă, suc, merinde de la magazinul din Horlești (de exemplu), negândindu-te că vecina de peste gard te strigă și-ți "împinge" o pungă cu ouă nesolicitate.

Dar, hei! Norocul meu! (al ei, de fapt). Am găsit banii! Am și cash la mine, doar că se poate întâmpla...
- Poftim, 50 de lei.
- Da, vecine...Să știi că dacă mai ai nevoie, îți mai dau.
- Bine, vecină.

Acuma, antreprenor fiind, inclusiv la mine în magazin, în Iași, am ouă.
Poate n-or fi ca alea din punga de peste gard, dar știu că acestea sunt tot la 2 lei bucata și bașca mai poartă și un adaos comercial din care se plătesc niște angajați, un impozit pe profit, un TVA...

Astea date peste gard nu poartă nimic. Și tot 2 lei costă.
Gândindu-mă, negustorește, ar fi trebuit să coste 1,30...au ba ?
Nu suportă nicio îndatorire fiscală, nici urmă de impozitare, deci ... cum vine șmecheria asta?
S-a întâlnit hoțul cu prostul, sau cum ? ... însă, din bună vecinătate? Hai, treacă-meargă.

- Vecine, da' să mă suni înainte să-ți strâng, că eu am unde să le dau imediat, să știi !
Ptiu! al naibii, zic. Ce spirit de întreprinzător pe uliță, nu alta. E cu programare, ca la SPA.

Mna, pe vremuri ne-am și certat nițel (și ei i-a murit bărbatul, doar că nu de boală; s-a împiedicat de-o sfoară) și ca oameni civilizați făcurăm schimb de numere de telefon. Că așa e de bun-simț.

Într-o duminică, hop! un telefon inopinat:
- Vecine, ai fost ieri pe la țară, așa-i?
- Da. (chiar fusesem, cu mașina mică cu 2 locuri, cu fiica mea)
- Și ai adus o pisică pe care ai lăsat-o aici?
- Nu, nici vorbă. Cum adică..?
- Ba da, fiindcă după ce ai plecat, o pisică pe care n-o cunosc (lol) a intrat la mine în grădină.
- Așa, și...?
- Și tu ai adus-o, ai lasat-o aici.
Zic: - Vecină, noi abia ne-am cunoscut. Insă :
1) n-am pisici,
2) dacă veneam să aduc o pisică (să-mi aduc, de fapt, pe terenul meu), vreun BullTerrier sau un Dromader, veneam cu furgonul mare nu cu o mașinuță de 2 metri lungime, și
3) dacă ai niscaiva probleme medicale, te pot ajuta inclusiv cu un medic bun, să știi.

- Aaa, lasă că știu eu cum faceți voi... abcd urs, bla bla, ght mkl tgfhffghk...
N-am mai ascultat, i-am închis telefonul.
Era duminică după-amiaza, am bănuit eu cam ce-a fost, dar nu-mi devoalez bănuiala.
Era cu capac, oricum.


Și cu toate acestea, peste o vreme, i-am cumpărat ouăle. Din solidaritate.
Și am și dat în marșarier ori de câte ori observam o siluetă greoaie, în noaptea sticloasă (sunt 2 km de la stradă până pe uliță), ce căra câte două sacoșe...
Abia în oglinda retrovizoare îmi dădeam seama cine e: Ăă, uite-o pe vecina.
Hai bre să dau înapoi, să o iau și pe ea până acasă că i-o fi greu prin pâclă și pe ger să meargă pe jos. E femeie...

- Dumnezeu să-ți dea sănatate, vecine!
- Doamne ajută, vecina. Și scuză-mă că nu te-am recunoscut din prima...Dar m-am întors din drum când mi-am dat seama că ești tu.
Gest de bună vecinătate, na...

Nu demult, iarăși la gard: - Vecinee! Ai venit pe la noi.. ?
Mă gândesc, "am venit la mine, nu la noi", dar...- Da! Am venit.
Care-i baiul?

-Eii, vecine, tare-i greu. Am rămas și fără servici...
-Cum așa, vecină? Dar unde ai lucrat ?
- Eii, am lucrat ca femeie de serviciu la restaurantul S, din centru. Da' ajutam și la patiserie, când era de treabă.

Acu, ce să zic? Repet, ai mei aveau restaurant când eu încă mergeam cu cursiera, nici n-aveam permis. Și știu că la bucătărie erau bucătarul și ajutorul de bucătar. Atât.
Femeia de serviciu, niciodată. Eventual, chestie de mop, în afara programului de servit clienți, dar nimic mai mult.

Nici măcar la curățarea zilnică a aparaturii - de care tot personalul specializat se ocupa.
Aceste lucruri mi s-au reconfirmat, legal vorbind, și cu ocazia efectuării de curs acreditat de bucătar, pe care l-am parcurs cu mare plăcere. O pasiune de-a mea... mă gândesc să mă implic împreună cu nașul meu, la deschiderea unui restaurant nou-nouț, pe E85.
Adică, nu e de joacă cu regulile de igienă în alimentația publică. Doare tare!
Iar restaurantul S din centru este unul cu ștaif.
Era aproape imposibil să fie cum zice... Dar poate o fi confundat băile cu laboratorul de patiserie, cine știe?

Odată a mai enunțat o enormitate: cicălea soțul ei a platit 50 de milioane lei vechi impozit pe an, pentru pământ. Mi s-a părut că fură curent la greu.
Da' iarăși, am zis că-i femeie, că încurcă termenii.
Hai, las-o dreaq! 50 de milioane impozit pe pământ arabil?
Da' ce ești? Spiță din Hohenzollern?

-Dar ce s-a întâmplat, vecina?
-Păi am căzut în timpul serviciului, m-am împiedicat și m-am lovit la genunchi, n-am mai putut lucra o perioadă de refacere și... șeful și-a găsit pe altcineva.
- La patiserie..?
- Nu, femeie de servici.
-Aha, zic eu. Păi, stai să dau un telefon, să vedem cumva, oricum nu-i departe de locul unde ai prestat, anume la domnul X de la Hotelul T.
Mă cunosc destul de bine cu domnia sa și poate are nevoie de o persoană destoinică. Dar să știi că nu are patiserie...
- Ha ha ha!
- Ha ha ha, și eu.

- Alo, domnul V ? L. vă deranajează, ce mai faceți ? Mă bucur că sunteți bine, chiar o să trec pe la dvs - anunțat, în prealabil, bineînțeles - să mai vorbim niscaiva politichie locală....
Cunosc, știu bine, dle V, că la dvs este cea mai bună cafea! Daa, sig... Cu siguranță!

Dle V. iată de ce v-am deranjat: am o cunoștință, o doamnă care a avut un accident, și-a pierdut locul de muncă și vrea să revină în câmpul muncii. N-ați avea nevoie la hotel ? Poftim..? Câți ani are? (-Câți ani ai, vecina? 51? La fel ca mine, mulți înainte)... 51 de ani are.
Daa, e în forță, ridică și munții.
Da..? Să vină miercuri, între 9,30 și 11? Da, da... ca întodeauna, la orele la care sunteți dvs disponibil.
Negreșit! Să spună la recepție că este așteptată? Superb, vă mulțumesc din suflet!
Acum îi transmit. Toate bune, Doamne ajută!

Așa suntem noi, suveraniștii; ne salutăm inclusiv cu "Doamne ajută".
Iată cum m-am făcut și dator la domnul V, pentru o vecină cu pisici nescanate anterior , dar asta este...
"Nu-i problemă, coafura rezistă, important e să se rezolve", gândii eu.

Trece cam o săptămână : - Ai fost, vecina? Ai vorbit cu dl V ?
- Da, a zis că mă sună el, spuse cam cu juma' de gură. Dar așea, într-o zeflemea, oarecum.

În gândul meu "Dacă nu te-a sunat, o să te sune...pe numărul de la mașină. Dar doar după ce l-a sunat și pe "vecinul" lui, cel cu superba-i patiserie. Și cine știe ce-o fi aflat, de dincolo".
Când munceam în străinatate și mă angajam într-un loc nou, primul telefon pe care-l dădea posibilul angajator era la fostul șef. "Ciao, bello! Come stai? Senti, cosa mi puoi dire di L, com'e come persona? E affidabile?"
Și acolo ori se închidea discuția, ori aveai un job nou. Așa funcționează peste tot.
Mna, cum i-o fi norocul fiecăruia.
Noroc pe care ți-l mai și faci singur.

Între timp, stând mai toată ziua la cafele și cioace politice în al doilea cartier al meu de suflet, anume Copou - unde am două proprietăți și unde sunt vecin cu un alt gen de persoane (eu, pe N. Gane; iar el, mai spre Sărărie) anume cu fostul deputat C.N., om cu glagore-n cap - la un moment dat Iașul politic cu greu avea secrete față de acesta, el fiind și membru în Comisia Anticorupție, încât tremurau toți ca varga când îl vedeau; și unde mai pui că în acea vreme el însuși locuia pe aceeași stradă Gane, fix gard în gard cu fostul sediu DNA.
Adică, gheață la inimă punea multora, nu alta!

Apropo: Doamne! dacă îmi dă voie, vreodată, să scriu din amintirile lui - pe care uneori mi le povestește, cred că acest site devine unul IN-CEN-DIAR!
Nici nu vă puteți imagina câte se întâmplau și cine sunt cei ce astăzi, plini de emfază, încă se mai dau importanți în ochii noștri.
Deși, efectiv, sunt niște lături umane.

Și cum petrecem noi cu orele (eu, fără prea multe griji, dar totuși precaut cu afacerile mele; el, pe un venit stabil din pensie + ceea ce vine de la Parlament), ne trece ziua de discuții libere relativ repede:

- Don L, să-ți zic ce-am pățit.
Așa îmi zice, cu Don - eu fiind vorbitor de italiană; mă rog, chestii de familie, nu doar că am trăit pe acolo.
- Ce-ai pățit, coane?
- M-a lăsat femeia de serviciu.
- Aoleu, păi asta-i grav, domnule deputat !
- Da... a zis să-i dau mai mulți bani. Și n-am vrut, fiindcă mi-a rupt ruloul de la ieșirea spre grădină, lucru ce l-am considerat o impardonabilă impertinență încât i-am zis să plece, cu tot cu pretențiile ei financiare.
- Foarte bine ați procedat, domnule deputat.
- Da, dar vezi tu..? acum n-am femeie de serviciu.
- Mda, asta este o problemă, într-adevăr... Lasă-mă, coane C, să dau un telefon.

Scot device-ul, găsesc numărul:
- Alo, vecina? Da, eu sunt... Ai mai găsit de muncă? Nu..? N-a vrut să te ia? Eii, asta este, nu știe ce-a pierdut. Da, da...
Auzi, vecina? Alta nouă.
Sunt cu dl deputat X, ar avea nevoie de o doamnă destoinică ca tine sa-l ajute, săptămânal, la dereticat prin casă. Două ore, nu mai mult...
Cum? Daa, e aproape. Iei maxi din Iepureni, imediat ești în Copou.
Câți bani? Suma cutare pe zi/ banul jos, fără discuție.
E prea puțin? Aoleu.. I-auzi, coane, cică-i puțin cât oferi.
Dublu, vrei?
Mda... vecina? Las' că mai vorbim. Uite, tocmai s-a spart țeava de apă în casă și-i incendiu peste tot.
Vorbim, da, da...La revedere.

-Coane, a zis că pentru suma asta nu se deranjează, că ea a mai lucrat și-și știe valoarea și o jignești cu o asemenea ofertă... Serios.

Eu mă uitam perplex la deputat, el la mine...Până am pufnit amândoi în râs:
-Hai să ne suim în mașină și să mâncăm ceva bun la Delta Moldovei! Și să-ți mai povestesc despre oamenii mari ai Iașului.
-Cel mai bine, Boss!
Boss la propriu, nu la ștouri.


Mă rog, între timp i-am găsit deputatului pe altcineva - care pe lângă faptul că va lua un ban bun în fiece săptămână, mai are și norocul de-a vorbi cu un om care cunoaște multe și pe mulți în acest oraș.
Informația corectă este o mină nesecată de aur, în mâna oricui.
Și mă refer strict în mediul privat, nu la stat. Căci la stat nu te angajează nimeni fără să prezinți un CV.
Dar în mediul privat, se găsește. Totul e să vrei să muncești, cu adevărat.

Și acu, ce pățesc azi? când mă pregăteam asiduu cu mașinile: cară, scoate din una, bagă în alta, schimbă, ș.a.m.d. - totul, ca să-mi plimb nițel familia prin țară, în concediu.

Vorba aia: fiică-mea, bursieră în continuare, în ultimul an de facultate, una de stat. Soția? profesor, cu elevi cu note de 9,5 la Evaluarea Națională. Muncă multă, nene! Merită din plin.

Modest, nu unde-i aerul rarefiat, nu străinătățuri...Sunt sătul de fonfeuri și avioane, până peste cap. Când mergeam până în Elveția ca să-mi iau bomboane (5 km aveam până la graniță) alții puneau carbid în guma de mestecat, ziceau că mănâncă gumă cu bule.
Verii mei sunt în Lugano, unul director de companie de transport, cu 150 de camioane.
Doar să merg să văd cum arată și cum merge un Scania electric. Altceva? n-am curiozități.

Noi suntem cu Românica noastră. N-am apucat să vizitez câte-s de vizitat în această țară frumoasă și apoi, când vine văr-miu pe Harley-ul lui de 50 de mii de euro și-mi spune cât de frumoasă este România, văzută prin ochii lui, parcă mai dihai nu mă mai interesează altceva.

Însă, ochiul otrăvit mă pândea, de după iarbă...
Căci cu ploile astea, un soi de iarbă 'năltuță s-a format repejor, încât îmi ținea de paravan.
Căci umblă, dinspre cea direcție, fel de fel de duhuri rele...
Odată, am găsit o piele lungă, năpârlită, de târâtoare. Să fi avut vreo 50 de cm...Venea dinspre colo.


-Vecine, ce faci?
"Ce vreau eu", zic în gând... dar, răspund frumos, în conformitate cu cei 7 ani de acasă: -Bine, vecină. Tu ce faci?
- Auzi, vecine, când tai iarba aia?
- Da' ce treabă ai cu iarba mea, vecină? (Iarba mea mlădie, ca niște spade cu vârful în sus; Iarba Fiarei, cea care mă apără de duhuri...)
-Vecine, să știi că sămânța de la ea vine la mine și-mi strică grădina, îmi crește "buruian".

Am avut un flashback; prostia asta o mai spusese si bărbac-su, răposatul.
Nu vreau să cred că de asta și-a luat viața...Adică, să nu fi luat ideea chiar prea în serios, zic.

- Vecină, sămânța vine de la Dumnezeu, nu de la mine; Căci El le-a făcut și rânduit pe toate, după știința Lui; unde mai pui că vântul bate dinspre tine către mine, și nu invers.
De cosit, am tăiat de 3 ori în ultimele 2 luni, dar crește repede cu ploaia. Și apoi a mai și trecut acum 2 săptămâni vecinul nostru cu animalele, cu motocoasa lui specială.

El taie iarba de la mine și o dă la văcuță și tăurașului din poză.
Are o motocoasa șmecheră, cu dinții de fier, de-a făcut alee acolo, acum 2 săpt.

- Nu mă interesează, să tai iarba !
-Doar dacă mă rogi frumos. Dar îmi pare mie ori cauți, iar, gâlceavă?

-Aaa, las' că te aranjez eu! Știu eu unde să te reclam (hopa!), și-ai să vezi tu!

- Dar de ce să mă reclami? Deja tremur , spune-mi măcar la ce să mă aștept...

- Că nu tai iarba! N-ai arat nici măcar odată de când ai cumparat aici !

- Da, așa e...pentru că eu pun copaci. Eu nu săp, decât ca să plantez un copac. Face sens asta?

-Ei lasă, băiete, că te aranjez eu!

Am luat foc. Desculța asta chiar caută scandal puternic dezvoltat.

- "Băiete" sa-i spui cui vrei tu, fiindcă ca tine angajez cu ziua, la spălat scările.
Mai ales că atunci când te miorlăiai că n-ai "servici", de-am sunat pentru tine pe unul dintre cei mai importanți oameni din Iași, ți-am confirmat clar că avem amândoi aceeași vârstă, deci de unde mă iei tu cu "băiete"? Am dus împreună valizele la gară și nu știu? Ori vacile pe tăpșan??

În plus, ne despart lejer vreo 2 biblioteci, și apoi dacă-i vorba de reclamații, vezi cum faci să muți hărdăul ăla cu rahat de l-ai instaurat lângă gardul meu, nu mai arunca putori și holeră pe lângă alții c-o să-ți vină o amendă direct de la Mediu de-ți amanetezi "conacul" cu tot cu camerele adăugate fără autorizație de construcție. Înțelesu-m-ai?

-Iote nesimțitul, mă amenință pe mine cu Garda de Mediu... Acest "pe mine" îl pronunța de ziceai că-i un fel de Dăncilă, de Diana Șoșoacă. "Pe mine"...
Și-a plecat, bodogănind, către "sediu".
După aia urla, de pe prispă, chipurile se plângea ea cuiva, la telefon... Mi s-a făcut pielea geacă de găină, nu alta.

În acel moment parcă m-am dedublat. Parcă eram față în față cu mine, uitându-ma la prostul cel aveam înaintea ochilor: adică io.

Prostul care dădea, iarna, pe ghetuș, în marșarier ca s-o ia și pe ea s-o care acasă; prostul care-i cumpăra ouăle de care nu avea nevoie, alea vândute fără certificat de producător, pe nașpa, la fraieri, cu preț de retailer; prostul care a acceptat cei doi litri de vin dați pomană de sufletul soțului ei.
Recunosc, am luat PET-ul ăla opacizat de tăvăleală din bun-simț zicând și "bogdaproste, să fie de sufletul răposatului" - dealtfel, o greutate inutilă pe care am cărat-o acasă.
Nevastă-mea, când a aflat de unde provine poșirca, a decretat instant: fără lucruri din acea casă! Verși acum, tot conținutul, în chiuvetă! Nu pui gura pe așa ceva! În casa aceea sunt duhuri necurate.

Pana mea, nu mă pun cu ea: ea mergea, împreună cu alți copii de la ASCOR la părintele Calistrat, de mică.
Mergea în chilie la părintele Iustin Pârvu, la părintele Cleopa.
Adică, fac ascultare acolo unde e mult peste mine.
Lucru ce l-am și făcut; am vărsat veninul ăla în chiuvetă.
Au femeile un simț aparte, ceva de speriat.

Ouale ei..? Naiba știe, s-au și spart până acasă la câte curbe cu frâna de mână am luat...în fine!

Iote ce persoana îi băgam eu deputatului, în casă. Ca să mai prindă și nea C dușmănie pe mine, nu doar desculța.

Cert este că tot ceea ce am făcut, am făcut din bună vecinătate și omenie, ambele bazate pe creditare.
Am prezumat a fi om cumsecade, chiar dacă a zbârcit-o cu pisica cea nălucă, și nu o persoană invidioasă - căci pare-se că acest teren l-ar fi vrut și ei, doar că fostul proprietar l-a scos pe OLX.
Vorbește lumea, nu că m-ar interesa de ce planuri or fi avut ei.
Eu știu că atunci când vreau ceva, plătesc! Fiindcă oricum acel bun, mai ales imobiliar, va crește în valoare.
Nu stau să mă scarpin în k, să mă milogesc.

Și acum, iată-mă că-s și nesimțit... Oare fiindcă nu i-am comandat ouă? Naiba știe...
Da' oare dacă-i cer E-factura, certificat de producător..?
Nu pentru mine, personal, ci ca să le revând la magazin.
Oare îmi dă..?

De cel puțin două ori puteam să-i chem Poliția, dar n-am făcut-o...Mă rog. Era belea, cel puțin o dată, dacă o chemam. Dădea de dracu.

Ei lasă, "duamna de servici", că de-acu legile se schimbă dramatic în România, inclusiv la țară.
Din păcate...
Grație jugului neomarxist ce ne apasă din ce în ce mai mult.

Ne vom învăța de vom cere ad literam să fie aplicată legea. Exemplar, unitar și european.

Umbli cu reclamații? Apoi așa vom juca, de-acu.

Camere peste tot, monitorizat tot, de la birou.
Cum ai aprins un foc? Telefon la 112. Incendiu, n-ai voie.
Cum cărăbănești gunoaie? Prinscreen, reclamație.
Umbli aiurea, pe undeva? Tulburare de posesie, plângere.
Te învață orășeanul cum se fac reclamațiile, profund și apăsat.

Tare bine ar mai fi, ideal chiar, dacă am dispune de un simț auxiliar care să ne spună când avem în față un om fals, rău intenționat, cu ochiul otrăvit țintit spre tine.
Și totuși, mă bucur când reușesc să demasc un lup în blană de oaie.

Cât despre iarba aia? Evident că am tăiat-o în 5 minute. Aproape că-mi pare rău după ea.
Ea mă ferea de vipere.
A rămas acel gard golaș - un gard de om nevoiaș, făcut din plasă din aia de coteț de găini bașca prin el acum se văd vrejurile ei cum se întind la mine pe teren. Pe alea nu le-a observat.
Însă, a văzut iarba de pe proprietatea mea.

Bani ca să facem un gard opac, metalic? încât eu să nu-i mai văd "palatul", iar ea să nu mai simtă "amenințarea" seminței care zboară? Nu vrea să pună.

Căci așa este legea acum, după ultimele modficări din Codul Civil: gardul este proprietate comună, indiferent cine-l face.
Așadar, prost să fii să-l faci singur, imediat sare celălalt cu gura că-i coproprietar.

Deși, iarăși, pare-se că poți să-l chemi în instanță pe "coproprietar" să-l oblige judecatorul să plătească jumătate.
Cu tot tacâmul, poprire pe salariu, pensie, ce-o fi... Notare în Cartea Funciară pe proprietate, până când achiți integral plus cheltuielile de judecată.

"N-am bani de gard! Fă-l tu, că ești bogat!"

Iată, eu sunt bogat fiindcă vând (și) ouă și plătesc taxe la stat, iar tu ești săracă - chiar dacă-ți bagi banii în caraiman fără să dai un șfanț la ANAF.
Dar nu-i vorba de sărăcie ori bogăție, cât de răutate , de micime a sufletului și de obrazul gros, de opincă.

Credeam, în mod naiv, că oamenii răi sunt doar la oraș.
Însă noi, orășenii, știm cum să fim răi și în mod inteligent; pe când alții sunt răi, de obicei, doar la modul prostesc. Și total gratuit.

De aceea, când cumpărați o proprietate încercați să aflați cât mai multe date despre cei cu care imparțiți vreo latură.

Oricând vreun ochi otrăvit vă poate strica liniștea și buna dispoziție, în mod neașteptat...

Contact

Suntem aici să te ajutăm cu orice întrebare.

Email

iasi@iasi.online

© 2025. All rights reserved.