Despre Cronicari (I)

Moldova a avut patru mari cronicari: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, domnitorul cărturar Dimitrie Cantemir și alți câțiva mai puțin cunoscuți.

Majoritatea și-au sfârșit zilele în paturile lor, cu familiile la căpătâi, însă unul dintre ei a fost lovit crunt de soartă având parte de o moarte violentă, total nemeritata. Acesta este Miron Costin.

Om învățat, influent, autorul primei poezii meditative în grai românesc, astăzi este considerat primul filozof român prin poezia sa "Viața Lumii".

„Cu această pildă scrisu-ț-am și eu această mică carte arătându-ți pre scurt cum iaste lunecoasă și puțină viiața noastră și supusă pururea primejdiilor și primenelilor."

Lucrările lui Miron Costin reprezintă un important izvor de cunoaștere despre istoria Moldovei.

Născut în 1633, la cinci ani dupa uciderea domnitorului Miron Barnovschi la Stambul, el va purta numele răposatului Miron căci tatăl său fusese om de mare încredere a lui Barnovschi Vodă, fiind martor la acea crimă.

Miron Costin continuă istoria Moldovei de acolo de unde o lăsase Grigore Ureche, acoperind cu pana sa perioada 1595-1661, perioadă încheiată cu momentul morții domnitorului Ștefăniță Lupu, fiul lui Vasile Lupu, cel ce se distra aruncând boierii în heleșteul de pe locul fostului Ștrand, din foisor și care fusese poreclit Papură Vodă, după sărăcia ce era în țară în vremea sa.

Din punct de vedere politic Miron Costin înclina balanța către Regatul Poloniei.
Contradicția dintre tabăra filopolonă și cea filoturcă făcea ca să existe un anume echilibru față de pretențiile vreunei puteri ori a alteia asupra Principatului Moldovei.

Miron Costin a fost vornic (judecător) de Putna, stârpind necontenit tălharii din ținutul său.
Totodată, a deținut o zonă însemnată de pe lângă curtea domnească din Iași, încât tot arealul începând de la Prefectură, str Costache Negri, bd Ștefan cel Mare (zona BNR), str. Aghata Barsescu până după Primărie, fiind proprietatea sa.

Dar care a fost, până la urmă, vina lui Miron Costin încât să fie ridicat de lângă sicriul soției sale și dus în până în târgul Roman unde i s-a tăiat capul, din ordinul lui Constantin Cantemir?
Din ceea ce ne povestește Ion Neculce în Letopisețul Țării Moldovei singura lui vină a fost aceea de-a fi fost...fratele fratelui sau! Adică, niciuna.

Caci lui Velicico Costin, fost hatman - care mai mult încasa bătăi decât administra - nu în totalitate din vina lui personală cât și din cea a proastei pregătiri a armatei - i se năzăriseră gânduri de domnie și se puse pe uneltit.

Velicico avusese și ceva contre cu bătrânul Cantemir privind dările, amintindu-i că țara este iertată de către Poartă privind birul și ar fi cazul să nu mărească dările: „Mai des cu păharăle, Măria ta, și mai rar cu orânduieleli că țara îi iertată de la Poartă, ș-ei vrè să-ți dai Măria ta sama odată și nu-i putè.“

Dar Constantin Cantemir (tatăl lui Dimitrie Cantemir) nu era deloc acel domnitor cu alură pașnică ce-l vedem zugrăvit cu ișlic pe cap și anteriu ce poftea doar la dulcețuri și amăgeli, ci era un om călit pe câmpul de bătălie, slujind mulți ani în armata poloneză, agresiv și răzbunător.

Acesta prinde pe Velicico, îl stâlcește în bătaie cu buzduganul său, și-i taie capul în miez de noapte, în poarta Curții Domnesti din Iași (la fântână), după care apleacă urechea la proștii săi sfătuitori ce-l îndemnară (citat din Neculce):
"Acmu, de vreme c-ai omorât pe Velicico, triimite de prinde și pe frate-său, Miron logofătul, de-l omoară. Ori vinovat, ori nevinovat, să nu scapi, c-apoi încă a hi mai rău și de tine și de noi!“.

Ascultând sfatul cel prost al boierilor săi Bogdan și Iordache (ce vor fi prigoniți la rândul lor), Cantemir bătrânul trimite pe Macrei vătaful la Bărboși, unde avea Miron Costin reședința și-l ridică pe nepusă masă pe bătrânul boier, de-l duce la Roman.

Miron Costin habar nu avea nici de ce se i se întâmplase fratelui său Velicico și nici măcar de planurile acestuia de preamărire.
Logofătul era preocupat de cu totul altele, pe de o parte de înmormântarea soției sale, iar pe de altă parte de căsătoria fiului sau Neculai (un alt cronicar important al Moldovei) cu fata lui Gheorghe Duca.

Uimit de ceea ce i se întâmplă, se roagă bătrânul logofăt de Macrei să-l ducă barem la Iași, să se "înfățoseze" înaintea domniei și să se lămurească care-i învinuirea.
Însă, poruncile de la Iasi curgeau, de olac, în goana cailor spumegând. Cerința era aceeași: " Să moară logofatul Miron!".
Astfel, Macrei vătaful puse de i se tăie capul nevinovatului cronicar, acolo în Roman, fără nicio judecată.
Ooo! mare ticaloșie făcu acest domnitor Constantin Cantemir, om sălbatic și făr' de minte!

Din păcate, nimeni nu l-a putut trage la răspundere pentru această mizeră faptă - cel putin nu pe pe acest Pământ - căci Constantin Cantemir va muri peste puțină vreme, cu tot cu căința lui.
E adevarat că mazilirea lui era pe drum, dar n-apucă să-i fie citită căci Cantemir era deja pe năsălie când sosi trimisul turcului.

Daca v-au impresionat aceste rânduri, să cunoască onorații cititori că osemintele marelui cronicar sunt depuse sub soclul statuii de la Filarmonică, în semn de mare prețuire pentru tot ceea ce a făcut Miron Costin - atât pentru cei din vremurile sale, cat și pentru posteritate.

Despre călăul său, Constantin Cantemir, știm că acesta fu îngropat în incinta bisericii Sf Nicolae Domnesc, însă mai târziu fiul său Antioh i-a strămutat osemintele la Mănăstirea Mera, ctitoria Cantemireștilor.

"Stihu ieste, nu ca altă scrisoare dezlegată, ci ieste legată de silave cu număr, silava este împreunarea a doao slove, cum ieste: ba, va, ga, da. Deci, de aceste silave stihurile 'ceste ce scriu într-aceasta carțulie au 13 silave, iară să pot și in 9 și în șapte a face și sântu și într-alte chipuri stihuri la alte limbi, cum ieste elinească sau latinească..." Am pus diacriticele pentru o lecturare mai bună.

"Și ca apa în cursul său cum nu sa opreste,

Așa cursul al lumii nu sa conteneste.

Fum și umbră suntu toate, visuri și parere.

Ce nu petrece lumea și ce nu-i în cădere?

Spuma mării și nor suptu ceriu trecătoriu,

Ce e în lume să nu aibă nume muritoriu?".